Piața de fuziuni și achiziții din România, dublă în primul semestru al anului 2017

Dacă în 2016 piața de fuziuni și achiziții a crescut la 326 milioane euro, în al doilea trimestru al acestui an s-a ajuns la valoarea de 889 milioane euro, dublu față de trimestrul precedent, potrivit unui studiu realizat de compania Deloitte România.

Comparativ cu primul trimestru al anului trecut, când s-au înregistrat 38 de tranzacţii, anul acesta s-a ajuns la 49 de tranzacţii, valoarea în medie a unei tranzacţii fiind de 68 de milioane de euro.

Acest studiu include doar tranzacţiile care au valoarea între 5 şi 500 milioane euro, tranzacţiile care se află sub această limită nu sunt relevante pentru piața de M&A din România, iar cele peste limită sunt considerate mega-tranzacţii.

„Am asistat la un trimestru foarte bun în piaţa de fuziuni şi achiziţii din România, în linie cu aşteptările, determinat de contextul macroeconomic favorabil şi de rezultatele solide înregistrate de companiile româneşti. Vedem efervescenţă în multe sectoare de activitate, în principal în servicii financiare, retail și bunuri de larg consum, sănătate, industrial. În continuare ne aşteptăm ca în piaţa de M&A, activitatea să se menţină într-un ritm susţinut şi în perioada următoare”, a spus Ioana Filipescu, partener consultanţă în fuziuni şi achiziţii Deloitte România.

Firma de consultanţă Deloitte România s-a implicat, în calitate de consultant financiar, în achiziţia a 31 de farmacii de către Penta Investments, ce se vor relansa sub logo Dr. Max, cât şi în achiziţia aplicaţiei Clever Taxi ce a fost preluată de către proprietarii liderului european în domeniu mytaxi, serviciul online de transport al grupului Daimler (Mercedes).

Au fost trei tranzacţii care au influenţat semnificativ datele, cea mai mare fiind tranzacţia de 401 milioane euro prin care Enel a achiziţionat pachete de câte 13,6% în E-Distributie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, în urma privatizării Electrica Muntenia Sud.

A doua tranzacţie importantă a fost achiziţia clădirilor de birouri AFI Park de către Dedeman, cu o valoare totală estimată de 164 milioane euro, Dedeman intrând pe piaţa investiţiilor mobiliare.

Topul acestor tranzacţii importante este încheiat de vânzarea a 50% din proprietăţile Iulius Holding către Atterbury România, valoarea acestei tranzacţii ajungând la aproximativ 150 milioane euro.

Primele trimestre ale anului 2017 au adus tranzacţii importante în România, arătând un nivel de încredere investitorilor globali. Zona de bunuri de larg consum este în continuare activă, se observă o creşterea semnificativă a tranzacţiilor în domeniul tehnologiei, ceea ce denotă faptul că sectorul financiar din România se consolidează din ce în ce mai mult.

Articol scris de Azaleea Cadinoiu

Sursa: Forbes