Stimularea inteligenței colective, promovarea beneficiilor extra-salariale diferite, încurajarea organizațiilor agile, câteva dintre concluziile după prima zi la Operational HR, Cluj-Napoca

Pe 2 noiembrie, la Cluj-Napoca, BusinessMark a organizat prima zi a evenimentului ”Operational HR”, ce a reunit specialiști în resurse umane din România și din străinătate. În continuare vă prezentăm câteva dintre aspectele tratate în materie de operațiuni și procese organizaționale și exemple de bune practici:

        Prima zi de conferință a fost deschisă de GYÖNGYI HUNYADI – HR Manager, VCST AUTOMOTIVE PRODUCTION care, prin prisma experienței acumulate, a oferit răspuns la întrebarea: Cum construim organizații performante, prin stimularea inteligenței colective. Aceasta a confirmat faptul că, în interiorul companiei în care lucrează, se pune accent pe: muncă asiduă, dezvoltarea continuă a competențelor (traininguri interne/ externe, cursuri de limbă engleză și germană, specializări în Belgia, mobilitate internațională), colaborare și implicare (suport tehnic permanent din partea echipei de ingineri pentru operatorii din producție), valuing people, motivare și apartenență, nivel salarial și pachet de beneficii competitiv.

            SORIN ANGHEL – Regional Sales Manager, SIGNAL IDUNA a vorbit despre beneficiile medicale pentru angajați, de la intenție la rezultate. Acesta e explicat cum funcționează asigurarea de sănătate, ce acoperă (ambulatoriu, indemnizație naștere, monitorizare sarcină, indemnizație lentile, spitalizare, control anual preventiv), cum poți combina modulele unei asigurări și care sunt rezultatele după contractarea unei asigurări.

            GABRIEL CHIRVASE – HR Manager, HEIDELBERGCEMENT a adus în discuție sustenabilitatea resurselor umane în compania în care își desfășoară activitatea: ce presupune contextul organizational și social, care sunt soluțiile pentru asigurarea continuității afacerii, cu focus pe programul de Trainee și de Ucenicie. Acesta a concluzionat că există soluții, dar acestea implică o schimbare de abordare: deschidere & învățare organizațională, proactivitate, investiții sistemice, un proces continuu de dezvoltare și acomodarea incertitudinii.

            STELIAN BOGZA – Co-Founder, BENEFITONLINE a prezentat o nouă lume a oamenilor de resurse umane din România, cea a beneficiilor extra-salariale. Printre caracteristicile beneficiilor de succes, acesta a menționat: relevanța – angajații aleg singuri beneficiile și le apreciază mai mult, eficiente din punct de vedere fiscal – anagajații și angajatorii beneficiază de avantaje fiscale, implicațiile sunt transparente și echitabile – alegerea angajaților e transparentă, diferențierea între angajați e echitabilă, dau angajaților sentimentul de control și oferă o varietate mare de alegere, fără duplicare – familiile care primesc beneficii evită duplicarea acoperirii lor.

             ION BEGU – HR Manager, FABRYO CORPORATION a tratat, la începutul prezentării, modul în care fuziunile oferă experiențele practice din teoriile MBA: ce înseamnă înțelegerea rațiunilor pentru care s-a realizat fuziunea, precum și a oportunităților care o însoțesc, dar și a constrângerilor pe care le impune o fuziune.

Invitatul special al acestei ediții a fost ANDRE DE WIT – Dean, LEADERSHIP ACADEMY AMSTERDAM /  Vice President Learning, CARLSBERG GROUP DENMARK, o companie internațională producătoare de bere, cu 45.000 de angajați și fabrici în 40 de țări, în principal în Europa de Nord, Vest și Europa de Est și Asia. Tema aleasă a făcut referire la agilitatea forței de muncă– echipe de HR ce conduc inițiative de schimbare de succes.  La începutul prezentării, acesta a făcut o paralelă între Industrial age, dominată de elemente precum: valoarea acționarilor, ierarhii, dezvoltare în interiorul companiei, control, eficiență, comenzi, salariu și Network age, bazată pe: valoarea clientului, rețele, încredere, învățare, conversații, autonomie și scop. Nu în ultimul rând, a adus în discuție provocările oferite de lumea VUCA, o lume caracterizată prin volatilitate, lipsa predictibilității, complexitate și ambiguitate.

          ALISTAIR CONNELL este CEO International Health & Benefits, AON (UK) și conduce o echipă regională formată din 2000 de persoane, care oferă servicii pe întregul spectru de compensare și beneficii ale angajaților către clienți din toate sectoarele. Printre subiectele prezentate în cadrul conferinței, a discutat despre adaptarea strategiei globale la piața locală. Printre soluțiile globale a menționat: personalizare, recompensă, comunicare segmentată, beneficii voluntare, raportare, aplicație nativă, scalabilitate și acces la Modern Survey Pulsing. Pe de altă parte, a precizat soluțiile în România: parteneriat cu liderii furnizori de servicii, transmiterea mesajului pentru a informa și a educa mai multe generații, conținutul specific– să îmbunătățească starea de bine a angajaților și costurile pentru beneficiile clientului.

            AURELIAN CHITEZ – Sales Manager, ROMANIAN SOFTWARE a prezentat piramida inversată în managementul de la HR 10% inovație – 90% inspirație, cât de important este atunci când clienții îți vin în întâmpinare și te provoacă. Acesta a menționat ierarhia nevoilor departamentului de resurse umane: (4) Training – actualizare, (3) Recrutare & Evaluare  – management, (2) Administrare Personal & Time Managament – siguranță, (1) Salarizare – fiziologică. Nu în ultimul rând, a oferit câteva soluții pentru atingerea țintă de 10%: Automatizare, Time & Attendance Management, integrare între module, managementul fluxurilor de lucru, eliminarea redundanțelor, employee Self Service.

            Una dintre soluțiile pe care ALEXANDRU ALDOESCU – Head of HR, SAMSUNG le recomandă specialiștilor în resurse umane se referă la recunoașterea și adaptarea agilității forței de muncă, iar acest lucru presupune ca organizația, oamenii și procesele să se susțină reciproc.

          Ediția de anul acesta a inclus un workshop susținut de reprezentanții Evolutiv Consultants Network, bazat pe simularea SIMTALENT. CRISTINA ȚIRULNIC – Senior consultant & trainer și GHEORGHE ȘTEFĂNESCU – Senior trainer i-au invitat pe participanți să preia rolul de manageri în 5 companii aflate în concurență, fiecare având responsabilitatea de a-și conduce și dezvolta echipa. Abilitățile dobândite în urma acestei experiențe practice îi vor ajuta pe manageri să valorifice potențialul fiecărui membru al echipei.

            Evenimentul ”Operational HR” a fost organizat de BusinessMark alături de: ROMANIAN SOFTWARE, Signal Iduna, UP Romania, Max Relax, World Class, Ciocolaterie Leonidas Cluj, LEO HR, Evolutiv Consultants Network, AVIS, Maastricht School of Management Romania, DWNT, Business Ladies Club și Plantăm fapte bune în România. Radioul principal a fost KISS FM.