Noi riscuri pentru mediul de afaceri generate de extinderea globală a regimurilor de impozitare indirectă

Tot mai multe ţări adoptă regimuri de impozitare indirectă ca răspuns la scăderea veniturilor şi la inovaţia digitală, conform raportului EY Indirect Tax in 2016 – care analizează evoluţiile şi tendinţele legate de taxarea indirectă în peste 100 de jurisdicţii de la nivel global.

Raportul identifică evoluţiile globale din zona impozitării indirecte, incluzând taxa pe valoare adăugată (TVA), taxa pe bunuri şi servicii (GST), taxele pe consum, accizele, taxele vamale, taxa pe primele de asigurare (IPT) şi taxele de mediu. De asemenea, raportul ajunge la concluzia că tendinţa globală de creştere a taxării indirecte se menţine şi identifică noi riscuri pentru mediul de afaceri în efortul lor de adaptare la schimbări fără precedent ale peisajului taxării.

Raportul evidenţiază schimbări ale regimului impozitării indirecte introduse în peste 100 de jurisdicţii în ultimele luni, precum şi schimbările aşteptate în 2016 şi dincolo de orizontul acestui an. De asemenea, include hărţi ale lumii în care se poate vedea unde anume au loc aceste schimbări. Menite să crească gradul de conştientizare şi să ajute la identificarea principalelor tendințe  care afectează mediul de afaceri, aceste hărţi reflectă volumul şi amploarea schimbărilor din zona taxării indirecte pe întreg cuprinsul globului, permiţând astfel directorilor executivi să evalueze corect impactul acestor schimbări precum şi potențialele obligaţii şi oportunităţi care derivă din ele.

Trei tendinţe care preced cea de-a patra Revoluţie Industrială

Taxarea indirectă este legată în mod direct de producţia, distribuţia şi vânzarea de bunuri şi servicii. Toate acestea sunt strâns interconectate cu modelul de afaceri al oricărei companii. Însă, tocmai aceste modele de afaceri s-ar putea schimba profund în cursul unei a “patra Revoluţii Industriale” care va transforma sisteme întregi de producţie, distribuţie şi consum, generând astfel provocări majore la adresa modelelor tradiţionale de taxare. Iată câteva dintre cele mai noi tendinţe şi evoluţii din zona impozitării indirecte de la nivel global:

  1. Taxarea indirectă rămâne o sursă importantă şi sigură de venituri pentru guverne: Cotele unor taxe precum TVA/GST din ţările membre OECD rămân stabile, ba chiar scad uşor în UE. Însă, la nivel global acestea cresc, baza de impozitare continuă să se lărgească, sistemele TVA/GST să se extindă, iar activitatea de auditare vamală a cunoscut o creştere semnificativă.
  2. Revoluţia digitală accelerează cadrele de lucru şi cooperarea din zona taxării:digitizarea permite consumatorilor să comande bunuri de aproape oriunde din lume, direct la ei acasă, sau să înlocuiască ordinele de livrare a bunurilor fizice cu documente ce pot fi descărcate din online, fapt care provoacă guvernelor pierderi de venituri din taxe. În întreaga lume, autorităţile vamale şi cele fiscale iau măsuri de protejare a acestor surse de venituri.
  3. Apetența pentru big data nu îngrădește taxarea indirectă: gestionarea eficientă a datelor devine tot mai importantă pentru companii, pe măsură ce volumele de taxe colectate de autorităţile fiscale cresc continuu; tot mai multe ţări solicită eliberarea de facturi electronice (e-invoices) şi ordine electronice de plată (e-filing); guvernele încep să schimbe date pentru a facilita activitatea de audit multi-ţări.

Pentru varianta integrală a studiului vă invităm să accesați următorul link: Studiu EY.