Scade riscul sistemic cauzat de evoluția insolvențelor

Coface a îmbunătățit calificativul privind riscul de țară pentru România la A4, clasă de risc ce indică faptul că perspectivele economice și financiare pot fi marcate de câteva fragilități. Contextul politic cunoaște tensiuni, iar mediul de afaceri prezintă încă unele lacune legislative. Probabilitatea medie de risc de neplată a întreprinderilor se situează la un nivel convenabil. În acest context, se remarcă, pentru prima dată în ultimii 8 ani, că în primul semestru al anului curent a existat o diminuare a efectului în economie provocat de insolvențe.

Deși numărul acestora a înregistrat o scădere semnificativă în 2014 (-28%) și în 2015 (-50%) și în primul semestru al anului curent (-25%), impactul economic a fost relativ constant, în condițiile în care pierderile financiare s-au situat între 13 și 14 MLD RON, iar cele sociale, adică numărul locurilor de muncă pierdute, au variat intre 80.000 și 90.000. Scăderea insolvențelor din anii 2014 si 2015 nu a fost corelată cu un efect benefic în economie, în condițiile în care numărul companiilor mari insolvente a fost ridicat.

În schimb, scăderea cu 25% a insolvențelor nou deschise în primul semestru al anului curent comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, este corelată și cu o diminuare a efectului negativ de domino propagat in economie, pentru că pierderile financiare au scăzut cu 56%, iar numărul locurilor de muncă pierdute cu 12%.

Scădere a insolvențelor în primul semestru 2016 comparativ cu semestrul I 2015

Din analiza Coface, realizată pe baza datelor preliminare publicate de Buletinul Procedurilor de Insolvență (BPI) și în baza metodologiei Coface, în primul semestru al anului 2016 s-au deschis 4.291 proceduri noi de insolvență, în scădere cu aproximativ 25% față de aceeași perioadă a anului anterior, când au fost deschise 5.759 insolvențe. Conform estimărilor Coface, numărul total al insolvențelor nou deschise în acest an urmează să fie de aproximativ 7.800, cu 55% mai puțin decât media ultimilor 10 ani.

Având în vedere scăderea constantă a insolvențelor nou deschise în ultimii trei ani, nivelul estimat pentru întreg anul curent este inferior celui din 2015, minimul anterior al ultimilor zece ani.

În plus, numărul insolvențelor deschise în primul semestru 2016 în rândul companiilor cu cifra de afaceri peste 1 MIL EUR înregistrează o scădere importantă, respectiv 229 de firme, comparativ cu 309 în aceeași perioadă a anului anterior.

Studiul poate fi consultat în următoarele documente:

Studiu 1

Studiu 2