ANAF a colectat 63 de miliarde de lei de la marii contribuabili

În primele nouă luni ale acestui an, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), a colectat 63,21 miliarde lei de la marii contribuabili administrați, cu 351,99 milioane lei mai mult față de programul prevăzut de legile bugetare anuale.

La bugetul de stat s-au colectat 48,1 miliarde lei, cu 332,41 milioane de lei mai mult față de program, astfel:

  • la impozitul pe profit s-au colectat 4,63 miliarde lei, cu 83,71 milioane mai mult față de programul prevăzut;
  • la impozitul pe venit s-au colectat 5,39 miliarde de lei, gradul de realizare a programului fiind de 94,88 %;
  • TVA colectată – 15,99 miliarde de lei față de 16,15 miliarde de lei program prevăzut (diferența este de doar un procent, în condițiile în care cota de TVA a fost redusă);
  • accize – 18,87 miliarde de lei colectați, față de 18,58 miliarde de lei prevăzuți în program;
  • “rest venituri” – 3,2 miliarde de lei colectați, față de 2,86 miliarde de lei prevăzuți în program;

La bugetul fondului național unic pentru asigurări sociale de sănătate s-au colectat 4,86 miliarde de lei, cu 0,5% în plus față de programul de 4,6 miliarde de lei.

La bugetul asigurărilor sociale de stat au fost încasați 9,77 miliarde de lei, gradul de realizare a programului fiind de aproximativ 98%.

La bugetul asigurărilor sociale pentru șomaj s-au colectat 473,21 milioane de lei, gradul de realizare a programului fiind de 101,01%.

Veniturile colectate de ANAF sunt aferente principalelor patru bugete componente ale bugetului general consolidat, respectiv: bugetul de stat, bugetul național unic pentru asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor sociale pentru șomaj.