ANAF face noi pași pentru debirocratizare

ANAF va transmite în format electronic certificatele de atestare fiscală și adeverințele de venit direct instituțiilor care le solicită, fără a mai fi nevoie ca persoane fizice și juridice să se deplaseze la sediile ANAF.

ANAF eliberează în medie anual peste 5,5 milioane de adeverințe de venit pentru persoanele fizice și aproape 600 de mii certificate de atestare fiscală pentru persoane fizice și juridice.

”Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală și-au îndeplinit obiectivul asumat în luna septembrie de a asigura suportul tehnic și procedura legală pentru transmiterea electronică a certificatelor de atestare fiscală, a adeverințelor de venit, a Situațiilor fiscale ale contribuabilului, a situațiilor financiare și a altor documente, către toate autoritățile și instituțiile publice centrale și locale, prin simpla aderare a acestora la sistemul informatic PatrimVen”, se precizează în informarea ANAF.

De asemenea, ANAF a anunțat recent că nu vor mai fi executați silit contribuabilii care nu și-au încasat la timp creanțele comerciale de la instituții ale statului.

”Prin art.230 din Codul de procedură fiscală a fost reglementată o procedură specială de executare silită aplicabilă doar contribuabililor care, concomitent cu obligațiile fiscale pe care le au de plătit statului, dețin și creanțe asupra statului, concretizate în sume certe, lichide și exigibile pe care le au de încasat de la instituții sau autorități publice. Pentru a asigura o bună implementare a acestei noi reguli, ANAF propune aprobarea unui ordin de procedură prin care contribuabilii care nu și-au putut încasat la timp creanțele comerciale de la instituții sau autorități ale statului vor fi protejați de măsurile de executare pe care tot statul, prin administrația fiscală, le putea lua asupra lor cu toate că neplata obligațiilor fiscale ale acestora era determinată tocmai de neîncasarea la termen a acestor creanțe de la alte instituții ale statului”, se precizează în comunicatul emis de ANAF.

Noua procedură limitează practic aplicarea executării silite, în limita creanței pe care contribuabilul o are de încasat de la o instituție sau autoritate a statului, la poprirea pe care administrația fiscală o înființează la acea instituție sau autorităte publică debitoare în raport cu contribuabilul.