Programul RABLA va fi suplimentat cu peste 3.500 de tichete

Programul RABLA va fi suplimentat cu 3.538 de noi note de înscriere destinate exclusiv persoanelor fizice.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dispus pentru a treia oară în acest an suplimentarea Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național – RABLA CLASIC 2016.

”Această nouă suplimentare, în valoare de aproximativ 23 de milioane de lei, confirmă succesul istoric pe care l-a înregistrat, anul acesta, programul RABLA. Cumulând bugetul inițial al Programului și suplimentările din iulie și octombrie, ne așteptăm să depășim 25.000 de beneficiari, până la sfârșitul anului. Interesul față de Programul RABLA continuă să fie foarte ridicat și mă bucur că am reușit să identificăm resursele pentru a înlocui și mai multe mașini vechi cu autovehicule noi, mai puțin poluante”, a declarat Cristiana PAȘCA PALMER, ministrulMediului, ApelorșiPădurilor.

Notele de înscriere vor putea fi introduse de către producătorii validați începând cu data de 23 noiembrie, ora 12.00, iar facturile aferente acestora vor fi emise numai începând cu data de 9 decembrie 2016.

De asemenea, a fost prelungită data până la care proprietarii persoane fizice și juridice se pot înscrie la producători, și anume până cel târziu la data de 10 decembrie 2016.

Nota de înscriere este valabilă maximum 120 de zile de la emiterii, însă fără a se depăşi data de 15 decembrie 2016, iar data-limită pentru depunerea ultimei cereri de decontare din cadrul Programului este 15 decembrie 2016.