Noi norme de transparență privind deciziile fiscale

Noul an vine cu norme noi menite să asigure faptul că statele membre dispun de toate informațiile de care au nevoie în ceea ce privește deciziile fiscale acordate întreprinderilor multinaționale în alte țări ale UE.

Astfel, începând cu 1 ianuarie 2017, statele membre au obligația de a face schimb automat de informații cu privire la toate noile decizii fiscale transfrontaliere pe care le eliberează. Acest lucru se va realiza prin intermediul unui depozit central, accesibil tuturor țărilor din UE.

La fiecare șase luni, autoritățile fiscale naționale vor trimite către depozitul central un raport care include lista tuturor deciziilor fiscale transfrontaliere pe care le-au emis. Alte state membre vor fi apoi în măsură să verifice respectivele liste și să solicite statului membru emitent informații mai detaliate în legătură cu o anumită decizie. Acest prim schimb ar trebui să aibă loc până la data de 1 septembrie 2017 cel târziu.

Până la 1 ianuarie 2018, statele membre vor avea, de asemenea, obligația de a furniza aceleași informații cu privire la toate deciziile transfrontaliere emise de la începutul lui 2012.