Care sunt cele mai profitabile investiții pentru 2017

Economia românească va continua, în acest an, trendul pozitiv, iar investiţiile au şanse să le aducă profit celor care vor dezvolta afaceri mai ales în comerţ, construcţii, servicii, hoteluri şi restaurante, arată o analiză realizată de KeysFin privind perspectivele mediului de afaceri din 2017.

Potrivit datelor Keysfin, dintre cele 67.719 companii nou înfiinţate în ultimul an, cele mai multe (17.525) activează în comerţ, urmate de cele din servicii (7634 societăţi) şi construcţii (7208 firme).

În topul cello rmai attractive domenii de investiţi iurmează transporturile şi serviciile de depozitare (5873 societăţi), industria prelucrătoare (4461), hotelurile şi restaurantele (4243) şi IT&C (3531).

Potrivit analiştilor de la KeysFin, perspectivele investiţionale din acest an vor urma, în linii mari, tendinţele din 2016.

„Pe fondul majorărilor salariale şi al reducerii TVA, consumul rămâne principalul motor al economiei, chiar dacă avansul acestuia se va tempera faţă de 2016. În aceste condiţii, investiţiile în comerţ şi servicii vor fi, încontinuare, cele mai atractive, având în vedere profitabilitatea peste media economiei”, spun experţii.

De la comerţul cu alimente, băuturi şi tutun, la vânzările de încălţăminte şi îmbrăcăminte, există o paletă foarte largă de oportunităţi de investiţii.

„2017 arputea fi anul în care produsele chinezeşti nu vor mai avea acces aşa uşor pe piaţa europeană din cauza posibilelor politici vamale protecţioniste. Cine va ştii, de exemplu, să dezvolte o ofertă alternativă de produse de îmbrăcăminte şi încălţăminte, va avea succes la export”, au mai afirmat cei de la KeysFin.