România ocupă primul loc la nivel european privind creşterea publicităţii online

Articol scris de Azaleea Cadinoiu, 31 Mai 2017

Publicitatea online a devenit unul dintre cele mai căutate servicii pentru companii. Dacă acum câţiva ani miza era publicitatea outdoor, print sau TV, acum lucrurile s-au schimbat.

România, în prezent, este campioana Europei la creştere pe piaţa publicităţii online, având o creştere de 36,9% față de anul trecut, fiind urmată de Slovenia (plus 33,2%), Irlanda (plus 31,4%) și Slovacia (23,6%). 

În topul publicitătii online care a atras cele mai multe fonduri este publicitatea prin motoarele de căutare, SEM (Search Engine Marketing) cu un procentaj de 46% din total, urmată de display advertising (publicitate prin campaniile media, bannere online) cu 38%.

“Creșterea este în principal condusă de statele din Centrul și Estul Europei”, notează analiștii, potrivit cărora publicitatea online a compensat pierderile din mass-media tradițională.

Studiul „Monitorizarea Investiţiilor în Publicitatea pentru Online” (MIPO), realizat de Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) arată că în primele trei luni ale anului în curs (1 ianuarie – 25 martie), volumul brut de publicitate online din ţara noastră s-a ridicat la 23,72 milioane €, cu 22% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

 Blog2

Companiile de comunicaţii sunt sectorul cu cel mai mare consum de publicitate online, ele investind un buget total de peste 3,4 milioane € (ceea ce reprezintă 14,5% din volumul total). Pe locul doi s-au plasat, în promovarea online, companiile din business, industrie și echipament tehnologic (14,1%).

În topul celor mai mai mari investitori se numară companiile de telecomunicaţii, fiecare cu bugete ce depășesc 1 milion €. Orange, spre exemplu, a investit 1,72 milioane € . Din top 5 mai fac parte reţeaua de magazine Lidl cu o investiţie de 833.281 €, lanţul de farmacii Catena investind 644.631 € şi dezvoltatorul imobiliar Opus Land Development cu 628.788 €.

De asemenea, în topul site-urilor cu cele mai mari vânzări de publicitate se află adevarul.ro, urmat de stirileprotv.ro şi mediafax.ro.

blog3

România se află pe ultimul loc privind publicitatea prin video sharing în condiţiile în care pe piaţa europeană s-a ajuns la 3 miliarde de euro folosind acest instrument de promovare.

După cum se poate observa din ce în ce mai multe companii apelează la tot ce înseamnă sfera digitală. Statisticile arată că publicitatea tradiţionala se va pierde în ani, publicitatea online va fi cea care va prinde frâu liber, iar companiile se vor folosi de acest lucru, fiind în interesul lor să se facă vizibili.