Brand Authenticity, cum ne câștigăm și loializăm consumatorii

Pentru ca un brand sa fie considerat autentic de către consumator, compania trebuie să fie privită cu încredere de acesta, să inspire respect pentru clienții săi. Dar ce inspiră consumatorii să achiziționeze anumite produse sau să beneficieze de serviciile unei companii în detrimentul alteia?

Cunoaștem foarte bine faptul că brandurile autentice sunt cele care fac apel la aspecte ce sensibilizează, ce pun accentul asupra viziunii consumatorului modern față de lumea actuală. În acest mod organizațiile pot amplifica loialitatea consumatorului asupra brand-ului, ceea ce va determina, indirect, creșterea profitului.

Sub aspectul viziunii consumatorului modern, Geoff Beattie, în prezent director general al companiei multinaționale APCO Worldwide, vine în sprijinul procesului de familiarizare și înțelegere a viziunii consumatorului modern. În perioada în care avea rolul de a gestiona afacerile corporate, acesta a realizat un studiu asupra a  12 000 persoane, care a concluzionat cu elementele esențiale pe care le iau în considerare consumatorii când aleg un brand în detrimentul altuia.

Dintre acestea, cele mai importante 7 aspecte sunt:

#1 – Transparența în comunicare asupra produselor și serviciilor oferite de companie

#2 – Onestitatea asupra impactului pe care compania respectivă îl are asupra mediului

#3 – Integritatea de care compania dă dovadă – aspectele morale și etice capătând, astfel, din ce în ce mai multă importanță

#4 – Respectarea promisiunilor pe care organizația le livrează consumatorilor

#5 – Onestitatea asupra modului în care business-ul operează

#6 – Viziunea și implicarea companiei în activitățile CSR

#7 – Abilitatea de a crea o poveste autentică a companiei, care să transmită un mesaj puternic și relevant cu domeniul de activitate al organizației

Observăm astfel faptul că aspectul cel mai important îl reprezintă de fapt comunicarea atât directă, cât și indirectă cu consumatorul, comunicare care trebuie să aibă la bază anumite principii etice și morale care să reprezinte și să contureze valorile companiei.

Totodată, studiul evidențiază faptul că o companie autentică denotă responsabilitate în fața greșelilor și nu încearcă să le ascundă sau să le nege – ci le înfruntă și discută în mod direct și deschis cu consumatorii, dacă aceștia sunt afectați de aceste greșeli.

În mod surprinzător, însă,  aspecte precum necesitatea de a crea produse noi, deținerea unui grad de popularitate ridicat sau diferențierea prin inovare, sunt aspecte regăsite pe ultimele locuri în rândul consumatorului, cele menționate mai sus fiind, de fapt, cele esențiale.

 

Surse:

https://www.fastcompany.com/3038488/the-number-one-thing-consumers-want-from-brands-honesty

https://www.thenational.ae/business/seven-rules-to-follow-for-any-effective-brand-1.611610