Cine e generația Z și ce își dorește de la angajator

Auzim tot mai des vorbindu-se despre generația Z, care sunt elementele comune și care sunt diferențiatorii în comparație cu celelalte generații. Ne propunem să cunoaștem reprezentanții acestei generații și să înțelegem cei îi motivează, care sunt principiile și valorile lor și nu în ultimul rând, să ne aliniem acestora.

În primul rând, această generație pune mai presus etica, diversitatea și echilibrul între viața personală și cea profesională mai mult decât aspectele financiare – atunci când trebuie să aleagă compania pentru care lucrează. Cu alte cuvinte, aspectele etice cântăresc mai mult pentru generația Z. Companiile care nu acordă atenție acestui aspect, riscă să fie ignorate. Însă, cele care iau în considerare aceste cerințe, au toate șansele să atragă de partea lor noua generație. Provocările departamentelor HR sunt așadar pe măsură. Câteva dintre caracteristicile noii generații:

  • Competențe digitale native
  • Focusați pe diversitate și aspecte sociale
  • Pragmatici, mai ales când vine vorba de bani
  • Spirit antreprenorial
  • În căutarea comunicării face-to-face

Cum îi putem atrage?

Odată identificate caracteristicile generației Z, departamentele de HR trebuie să vadă dincolo de aceste aspecte, mai precis, să fie capabile să vadă lumea prin ochii unui angajat din generația Z. Pentru că înglobează elemente comune, dar în același timp diferențele sunt remarcabile, să aruncm o privire la generația Z în comparație cu milenialii (generația Y). Companiile atrag și rețin angajați atât din generația Y, cât și din generația Z. Așadar orice strategie trebuie să deservească pentru ambele generații în procesul de atragere a talentelor.

Dacă milenialii au o ascensiune rapidă pe scara profesională, generația Z vânează oportunități unice de avansare în carieră. În același timp, milenialii sunt promotori ai programelor de mentorship, pe când angajații generației Z se bazează pe oportunitățile inovative în procesul de învățare. În ceea ce privește îmbinarea aspectelor personale cu cele profesionale, dacă generația Z este mai focusată pe găsirea unui echilibru între cele două planuri, milenialii sunt mai degrabă promotorii unui program de lucru mai flexibil și remote work.

Procesul de recrutare

Atunci când companiile sunt în căutare de talente din generația Z, acestea trebuie să se asigure că sunt pregătite pentru a face față provocărilor. Nu mai e vorba despre calificative și diplome, mulți dintre reprezentanții generației Z urmează programe de home-schooling, deprind abilități parcurgând cursuri online, iar acestea sunt aspecte de luat în calcul atunci când cauți potențiali angajați.

Parte din procesul de recrutare poate fi considerat inclusiv modul în care oamenii de resurse umane găsesc rolul potrivit pentru fiecare potențial angajt în companie. Aceștia trebuie să ia în considerare abilitățile de organizare, dar și ceea ce îi motivează pe viitorii angajați.

 Despre retenția generației Z

Generația Z, precum și generația milenialilor este independentă. Își pot customiza expriențele doar printr-o singură apăsare de buton. De asemenea, își doresc felxibilitate când vine vorba de work. Dacă asta înseamnă să lucreze de acasă, atunci așa să fie. Specialiștii spun că flexibilitatea a înlocuit serviciile medicale ca fiind primul beneficiu căutat, iar World Services Group a descoperit că 28% din generația Z prioritizează echilibrul dintre viața personală și cea profesională. Pentru angajatori, acest aspect ar putea fi ușor provocator.

În loc să controlați munca angajaților, mai degrabă oferiți îndrumare și concentrați-vă pe calitatea rezultatului final. Acesta este încă un motivator atât pentru mileniali, cât și pentru cei din generația Z.