Sibiul, în premieră gazda evenimentului Tax & Finance Forum 2019

Evenimentul Tax & Finance Forum, adresat companiilor din mediul privat, cât și celor din sectorul public, a ajuns în premieră la Sibiu, pe 23 octombrie 2019. Astfel, experți din cele mai importante companii de consulanță fiscală au făcut o trecere prin cele mai importante aspecte legislative și fiscale.

Au fost analizate tendințe și politici la nivel intenațional, s-a discutat despre armonizarea legislației românești, despre principalele aspecte privind impozitele directe și indirecte, despre modificările și reglementările Codului Fiscal și Codului de Procedură Fiscală.

 

TAX & FINANCE FORUM SIBIU, SESIUNEA I

 

Prima sesiune a fost deschisă de Călin Stan, Senior Manager, EY România, care a vorbit despre inspecțiile fiscale. În acest context, el le-a transmis participanților că o bună cunoaștere a procedurilor fiscale este utilă și necesară pentru: activitatea de conformare (înregistrări fiscale, declarații fiscale), activitatea de consiliere (termene de prescripție, inspecții fiscale, rambursări), soluționarea litigiilor (contestații fiscale, cereri în instanță, suspendări).

Totodată, el a vorbit despre durata inspecției fiscale, precizând că în cazul marilor contribuabili și a celor cu sedii secundare este de 180 de zile, în cazul contribuabililor mijlocii este de 90 de zile, iar în cazul altor contribuabili este de 45 de zile. În ceea ce privește controalele inopinate, durata maximă este de 30 de zile.

În continuare, Viorel Sbora, Partener prețuri de transfer, ATIPIC Solutions, a susținut o prezentare despre dosarul prețurilor de transfer, subliniind că există o nouă generație de instrumente disponibile autorităților fiscale:

  • Raportarea tranzacțiilor transfrontaliere care îndeplinesc anumite caracteristici (Directiva 822/2018, cunoscută și ca DAC6);
  • Raportul pentru fiecare țară în parte CbCR (Directiva 881/2016);
  • Controale simultante coordonate, efectuate de către autoritățile fiscale din Uniunea Europeană (Directiva 16/2011).

Totodată, el a oferit o serie de strategii de evitare a disputelor: implicarea unor persoane cu specializare exclusivă în prețuri de transfer; asigurarea consecvenței între abordările tehnice de justificare a prețurilor de transfer la nivelul entităților grupului din UE; pregătirea din timp a strategiei de apărare și implementarea unor soluții eficiente de actualizare periodică a dosarului prețurilor de transfer.

La rândul său, Doina Nicolau, Managing Partner, SEV Advisory Services, a vorbit despre evaluarea întreprinderii în contextul prețurilor de transfer, atrăgând atenția că standardele în evaluare asigură consistență, transparență și încredere.

În acest context, ea au enunțat provocările în evaluarea întreprinderii:

  • Insuficiente date din piață pentru justificarea ajustărilor;
  • Insuficiente date din piață pentru justificarea parametrilor operaționali în aplicarea abordării prin venit (grade de ocupare, cheltuieli, alocarea capitalului de lucru intre diferitele linii de activitate, rata de capitalizare / actualizare);
  • Lipsa informațiilor privind costuri de nou de la producători, dificultăți de argumentare a deprecierilor, în special deprecierea din cauze externe;
  • La evaluarea activelor intangibile: identificarea și alocarea fluxurilor financiare aferente, estimarea duratei de viață economică, selectarea nivelului redevenței, estimarea riscurilor asociate în stabilirea WACC;
  • Evaluarea întreprinderii/ linii de activitate: de multe ori se transferă active intangibile cu caracter de unicitate (nu sunt disponibile decât părților afiliate), sinergii, estimarea riscurilor/ ajustarea lor pentru condiții în afara grupului;
  • Estimarea valorii terminale – trebuie analizată durata de viață a activelor intangibile care se transferă sau a liniei de afaceri.

A urmat Lelia Grigore, Litigation Department Manager, Dobrinescu Dobrev SCA. Ea a abordat două subiecte: atragerea răspunderii solidare patrimoniale și suspendarea contestației prealabile, ca urmare a unei sesizări penale. Astfel, Lelia Grigore a prezentat condițiile în care se ajunge la suspendarea contestației prealabile:

  • În situația în care există indiciile săvârșirii unei infracțiuni (ex. Evaziune fiscală);
  • Soluționarea contestației depinde de soluționarea sesizării penale;
  • Sesizarea penală vizează mijloace de probă care conduc la stabilirea bazei de impozitare.

În acest context, ea a atras atenția că suspendarea durează până la soluționarea definitivă a dosarului penal.

Prima sesiune a fost închisă de Oana Corniciuc, Manager, Prețuri de Transfer, EY România, care a vorbit despre inspecții în domeniul prețurilor de transfer, punând accent pe aspectele practice.

Astfel, ea a enunțat acțiunile întreprinse de autoritățile fiscale: examinarea formală a conținutului dosarului, examinarea formală a implementării contractului, investigații amănunțite privind studiile de comparabilitate, testarea profitabilității efective din tranzacții, analiza substanței tranzacțiilor, selectarea părții testate, ajustarea prețurilor de transfer.

La rândul lor, și contribuabilii trebuie să aibă în vedere o serie de aspecte: adaptarea documentației de prețuri de transfer pentru a corespunde cerințelor din România; verificarea implementării politicii de prețuri de transfer; servicii intra-grup cu valoare adaugată redusă – studiu de comparabilitate; perioada pentru care poate fi solicitat dosarul prețurilor de transfer; actualizarea periodică a dosarului de prețuri de transfer; justificarea rezultatelor aferente perioadei de start-up; segmentare date financiare; dosar de prețuri de transfer vs. documentație suport; ajustare voluntară vs. ajustare control; oportunitate încheiere acord de preț în avans.

 

TAX & FINANCE FORUM SIBIU, SESIUNEA a II-a

 

 A doua sesiune a fost deschisă de Ana Săbiescu, Senior Manager, Taxe Indirecte, Deloitte, care a vorbit despre soluțiile rapide de TVA ale Consiliului UE.

Consiliul European a adoptat patru soluții rapide cu scopul simplificării actualului regim TVA pentru tranzacțiile intracomunitare B2B și pentru combaterea fraudei fiscale, a punctat eam precizând că aceste soluții au impact asupra tututor livrărilor intracomunitare de bunuri:

  • Stocurile puse la dispoziția clientului – Simplificare uniformă atunci când un furnizor transferă un stoc către un depozit din alt stat membru pentru a fi pus la dispoziția unui cumpărător cunoscut.
  • Scutirea de TVA pentru livrări intracomunitare – Deținerea și raportarea corectă a codului valid de TVA al beneficiarului atribuit de un alt stat membru decât cel din care începe transportul devine condiție substanțială la nivelul UE.
  • Tranzacțiile în lanț – Armonizarea și stabilirea unor criterii în legătura cu determinarea livrării intracomunitare scutite (prin alocarea transportului), în cazul în care operatorul intermediar este cel care realizează transportul.
  • Dovada transportului – Armonizarea tipurilor de documente ce probează transportul intracomunitar, prin „două prezumții relative” pentru justificarea scutirii de TVA la livrările intracomunitare.

A urmat Andreea Șonei, Manager, Taxe Directe, Deloitte. Pe agenda sa au fost următoarele subiecte: consolidarea în domeniul impozitului pe profit – inițiativă locală; instituirea unor măsuri privind societățile decapitalizate; instrumentul multilateral al OECD; baza fiscală comună și baza fiscală comună consolidată – inițiative la nivelul Uniunii Europene.

Vorbind despre grupul fiscal din perspectiva impozitului pe profit, ea a enunțat potențiale avantaje și dezavantaje:

Avantaje:

  • Potențiala reducere a impozitului pe profit de plată către bugetul de stat, la nivelul grupului fiscal;
  • Potențiala accelerare a recuperării pierderilor fiscale;
  • Se elimină impactul ajustărilor de prețuri de transfer corespondente.

Dezavantaje:

  • Scutirile și reducerile de impozit pe profit calculate potrivit legii de fiecare membru se scad in limita impozitului pe profit consolidat;
  • Recalcularea rezultatelor fiscale individuale și posibilitatea perceperii de creanțe fiscale accesorii în cazul ieșirii unui membru din grupul fiscal sau desființării grupului fiscal înainte de expirarea perioadei minime de 5 ani (anumite situații beneficiază de excepție).

Alina Făniță, CEO, PKF Finconta, a vorbit despre spețe contabile și închiderea exercițiului financiar. În acest context, ea a prezentat impactul potențial al datoriilor.

  • Reduceri comerciale primite după data bilanțului, alte situații de cut-off. Potențial impact: impact fiscal, eroare contabilă;
  • Înregistrare penalități contractuale / dobânzi la împrumuturi. Potențial impact: eroare contabilă, fiscalizare amânată;
  • Datorii privind bonusuri datorate personalului. Potențial impact: eroare contabilă, rezultat supraevaluat;
  • Clasificare termen lung/ termen scurt. Potențial impact: indicatori financiari incorect prezentați.

Cea de-a doua sesiune a fost încheiată de Maria Popa, Tax Manager, PKF Finconta, care a vorbit despre impozitul pe profit și impozitul pe veniturile microintreprinderilor – noutăți și conformitate cu prevederile Codului fiscal an 2019.

Ea a precizat că o noutate în acest an sunt tichetele culturale, ce reprezintă cheltuieli sociale, în limita unei cote de până la 5%, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, reprezentând: cadouri în bani sau în natură, inclusiv tichete cadou oferite salariaților și copiilor minori ai acestora, servicii de sănătate acordate în cazul bolilor profesionale și al accidentelor de muncă până la internarea într-o unitate sanitară, tichete culturale și tichete de creșă acordate agajaților în conformitate cu legislația în vigoare, contravaloarea serviciilor turistice și/sau de tratament, inclusiv transportul, acordate angajaților pentru salarii proprii și membrii lor de familie, precum și contribuția la fondurile de intervenție ale asociațiilor profesionale ale minerilor.

Activități:

  • Abonamente/bilete la spectacole, concerte, proiecții cinematografice, muzee, festivaluri, târguri și expoziții, permanente sau itinerante, parcuri tematice, inclusiv cele destinate copiilor;
  • Cărți, manuale școlare, albume muzicale, filme, în orice format.

Proiectul face parte dintr-o serie de evenimente ce vor continua și în luna noiembrie: 4 noiembrie – Tax & Finance Cluj-Napoca, 20-21 noiembrie – Tax & Finance București, 28 noiembrie – Tax & Finance Timișoara.

***

Eveniment organizat de BusinessMark, susținut de: EY România, Deloitte, ATIPIC Solutions, PKF Finconta, Dobrinescu Dobrev SCA, AVIS

Radio-ul oficial al evenimentului: Europa FM

Cu susținerea: Camerei Consultanților Fiscali, BRCC – Camera de Comerț și Industrie România – Marea Britanie, BCCBR – Billateral Chamber of Cmmerce Bulgaria – România, CCIFER – Camera Franceză de Comerț și Industrie din România, CCIRI – Camera de Comert Romania – Israel

BusinessMark sprijină: Plantăm Fapte Bune în România, The Social Incubator

Parteneri media: Transilvania Business, administrație.ro, Global Manager, DeBizz, ziare.com, Business24, MATEK, spatiulconstruit.ro, Curierul Național, Social Media România, Jurnalul de Afaceri, Financial Market, PRbox, rbe connect, Portal Management, AntreprenorinRomânia.ro, depozitinfo.ro, birouinfo.ro, PR wave, Live PR, Curierul Fiscal, Business Press, InTurda.ro, Monitorul de Făgăraș, infoOradea.ro, Clujul de Buzunar.