Energynomics organizează a 7-a ediţie a Galei premiilor pentru energie

Energynomics organizează a 7-a ediţie a Galei premiilor pentru energie la data de 4 decembrie 2019, de la ora 18:00 la Cercul Militar Național din București.

Evenimentul va reuni peste 200 de înalți reprezentanți ai celor mai importante și dinamice companii din industria energetică românească și sectoarele conexe acesteia.

Din 2013, Gala Energynomics Awards își asumă ca rol principal să ofere comunității energetice din România modele de succes, repere aspiraționale și studii de caz din partea unor organizații și personalități excepționale.

Premiile își propun să promoveze abordările, ideile și oamenii care au avut realizări deosebite ce pot fi înscrise într-una dintre categoriile de mai jos:

Responsabilitate socială – Premiul recompensează compania care a avut cel mai important impact asupra comunității în care activează (donații, sponsorizări, responsabilitate față de mediu, alte forme de CSR).

Eficiență energetică – Premiul recompensează compania care a implementat un proiect remarcabil de eficiență energetică la nivel național sau local, prin reducerea consumului de energie obținută, prin impactul favorabil asupra business-ului și mediului înconjurător, prin finanțarea atrasă și prin calitatea comunicării proiectului ca reper și model de bună practică.

Tranzacția anului – Premiul recompensează compania care a reușit cea mai importantă procedură de achiziție/preluare/fuziune/farm-in/farm-out. Printre criteriile de analiză: mărimea și impactul operațiunii (raportat la mărimea inițială a companiei), perspectivele de dezvoltare ale companiei rezultate, gradul de inovație.

Finanțarea anului – Premiul recompensează compania/companiile care au reușit cea mai inventivă și de impact finanțare pentru sectorul energetic din România. Printre criteriile de analiză: structura acordului de finanțare, impactul asupra companiei finanțate, creșterea de afacere anticipată, beneficii pentru acționari.

Premiera anului – Premiul recompensează compania care a venit cu cea mai interesantă noutate în acest an: nou intrată în România, extindere de domeniu, nou proiect de amploare, tehnologii neutilizate până în prezent.

Managerul anului – Premiul recompensează cel mai inventiv, inspirațional și de impact manager din sectorul energetic românesc. Printre criteriile de analiză: managerul a probat capacități de leadership, a contribuit la creșterea companiei, a introdus și aplicat strategii de business inovative.

Premiul pentru întreaga carieră – Premiul recompensează o personalitate a industriei energetice din România (capacități de leadership, contribuții la dezvoltarea companiei, a introdus și aplicat strategii de business inovative, a creat școală).

Premiul pentru reușite extraordinare – Premiul recompensează compania care s-a remarcat printr-o reușită punctuală, cu mare impact, care a atras atenția și a devenit reper în cadrul industriei, pe parcursul ultimului an.

Premiul “Mihnea Constantinescu” pentru excelență în serviciul public – Premiul se acordă unei personalități care demonstrează la cel mai înalt nivel devotamentul, eficiența și eficacitatea eforturilor în serviciul public, care contribuie la creșterea gradului de informare a publicului, cu performanțe deosebite în administrația publică sau în promovarea de politici publice și legislație, relevante pentru domeniul energetic.

Tânărul profesionist în energie – Această categorie este deschisă tinerilor profesioniști din România – sub 35 de ani – cu până la 10 ani de experiență în industria energetică. Recompensează activitatea şi reuşitele probate în anul 2018, cu relevanţă în energetica românească şi regională.

Membrii juriului vor examina fiecare candidatură pe baza a trei principii fundamentale: SUCCES, IMPACT și INOVAȚIE.

Accesul la competiție este liber și gratuit pentru oricare companie care activează în domeniul energetic românesc, indiferent de mărime, sector de activitate sau structură a acționariatului. Pentru o listă cu cele mai frecvente întrebări legate de energynomics Awards 2019  vizitaţi pagina special actualizată cu cele mai noi informaţii.

Pentru a vă putea înscrie la eveniment în calitate de participant, vă rugăm să completați  formularul de înscriere și să îl trimiteți la adresa de e-mail: denisa.nicola@wing-media.com sau la office@wing-media.com. Menționăm că până la data de 15 noiembrie taxe de participare este 225 euro/persoană.

Mai multe informații regăsiți accesând link-ul alăturat http://www.energynomics.ro/ro/eveniment-energynomics/energynomics-awards-2019-4-decembrie-bucuresti/ sau la e-mail violeta.biltac@wing-media.com.

Proiectul energynomics Awards este în cea mai mare măsură autofinanțat, propus și organizat de Wing Media Energy Consulting, prin energynomics.ro și partenerii săi