Importul de echipamente medicale, măști de protecție, kituri de testare în perioada COVID 19

Ținând cont de nevoia urgentă de echipamente medicale, de măști de protecție și kituri de testare utilizate în lupta cu COVID-19, autoritățile vin în sprijinul operatorilor economici și al instituțiilor de stat cu o serie de orientări atât de natură fiscală, cât și procedurală, menite să relaxeze formalitățile aplicabile în mod normal la importul de astfel de produse. Detaliem câteva din aceste simplificări în cele ce urmează.

Amânarea plății TVA în vamă pe perioada stării de urgență și după 30 de zile de la încetarea acesteia în România

La nivelul României, pe perioada stării de urgență și la 30 de zile după data încetării acesteia, se amână plata TVA la importul de anumite medicamente, echipamente de protecție, dispozitive medicale sau de protecție și materiale sanitare utilizate în limitarea, tratamentul și combaterea COVID-19.

De exemplu, kituri de testare și aparate de testare și diagnostic cod NC 3822, 3002 15 și 9027 80, măști, mănuși, scuturi din plastic pentru față cod NC 6307 90, termometre cod NC 9025, dezinfectanți și produse pentru sterilizare cod NC 2207, 2208, 3003 sau 3808, dispozitive medicale (ventilatoare, ecografe, aparate de electrodiagnostic) cod NC 9019 20, 9018 19, 9018 90.

Astfel, o atenție sporită trebuie acordată clasificărilor tarifare ale acestor tipuri de produse, pentru ca importatorii să fie siguri că vor aplica corect amânarea plății TVA la momentul importului.

Organizația Mondială a Vămilor vine în sprijinul operatorilor economici cu o listă dedicată clasificărilor tarifare aferente acestor echipamente. Lista poate fi accesată la următorul link: http://www.wcoomd.org/-/media/wco/public/global/pdf/topics/facilitation/activities-and-programmes/natural-disaster/covid_19/hs-classification-reference_en.pdf?la=en

Simplificarea formalităților de import

Comisia Europeană a publicat o serie de orientări privind modalitățile de simplificare a formalităților vamale în comerțul cu astfel de produse, aplicabile în toate statele membre (inclusiv în România),  pentru ca acestea să ajungă cât mai repede la persoanele afectate.

Menționăm câteva exemple:

  • aplicarea regimului de admitere temporară cu scutire totală de la plata taxelor la import (taxe vamale și TVA) pentru echipamente medicale, mijloace de transport utilizate în combaterea COVID-19;
  • posibilitatea prezentării bunurilor direct la sediul importatorului (i.e. fără a mai trece pe la biroul vamal);
  • acceptarea de certificate de origine/statut (de ex. EUR 1, A.TR) sub forma unei copii (format fizic sau electronic). În mod normal, în acest scop, documentele sunt solicitate în original.
  • în cazul operatorilor economici care utilizează procedura simplificată de vămuire la domiciliu, acordarea prelungirii termenului de depunere a declarației suplimentare cu caracter global dacă aceasta nu poate fi depusă la timp;

Toate orientările de simplificare pot fi regăsite pe larg accesând următorul link: https://ec.europa.eu/taxation_customs/sites/taxation/files/covid-19-customs-guidance-for-trade.pdf .

Scutiri de taxe vamale și TVA la importul de echipamente medicale și de protecție provenite din țări non-UE și distribuite gratuit în statele membre

Importul de echipamente medicale și de protecție realizat de instituțiile/organizațiile abilitate sau în numele acestora și distribuite gratuit pe piața din UE către persoanele aflate în nevoie beneficiază de scutire de la plata taxelor vamale și a TVA. Măsura a fost implementată de Comisia Europeană ca urmare a solicitărilor venite din partea statelor membre, inclusiv Marea Britanie.

Măsura este aplicabilă de la data de 30 ianuarie 2020 până la data de 31 iulie 2020. Așadar, este oferită și posibilitatea returnării taxelor la import pentru bunurile ce au fost importate deja pentru combaterea COVID-19.

Până la data de 30 noiembrie 2020, statele membre trebuie să raporteze Comisiei Europene informații privind organizațiile și instituțiile ce au beneficiat de aceste scutiri la import precum și cantitatea și natura bunurilor astfel importate.


Mihai Petre

Autor: Mihai Petre, Director, Comerț Internațional, Asistență Fiscală și Juridică, EY România


Citește și:

Cum să lupți cu coronavirusul în spațiile de birouri, de producție și logistice

Ce măsuri au început să ia țările pe perioada crizei Covid-19

Importul, producția și distribuția de alcool sanitar – ce implică din perspectiva accizelor?

Cum putem limita expunerea personalului implicat în operațiuni vamale în contextul crizei COVID-19?

COVID-19 propagă virulent munca de acasă

Munca la distanță în contextul epidemiei Covid-19. Ce măsuri pot lua angajatorii în această perioadă?

Ajutoare de stat pentru sprijinirea economiei Statelor Membre, în contextul focarului de infecție cu COVID-19

Economia colaborativă – evoluție și tendințe


Dați-ne un follow, pentru a rămâne la curent cu toate noutățile privind evenimentele organizate de BusinessMark:

➡️ www.facebook.com/BusinessMark/
➡️ www.linkedin.com/company/businessmark
➡️ www.instagram.com/business.mark/
➡️ blog.business-mark.ro
➡️ business-mark.ro/