Marius Prăvălici, Timepal România: Activitatea și rolul managerului energetic în cadrul organizației economice

Ne propunem prin acest articol să aducem în atenția dumneavoastra care este rolul unui Manager Energetic în cadrul unui agent economic, din perspectiva experienței noastre acumulată în timp prin activități, analize energetice, audituri la TimePal România, societate prestatoare de servicii energetice autorizate.

Așa cum este definit în legea nr. 121/2014, privind eficientă energetică, Managerul Energetic este: “persoana fizică sau juridică prestatoare de servicii energetice atestată în condiţiile legii, al cărei obiect de activitate este organizarea, conducerea şi gestionarea proceselor energetice ale unui consumator “.

Conform celei de-a doua ediții a studiului „Eficiența energetică în companiile din România”, realizat de EnergyPal cu suportul Valoria, în România, in 2018, 38% dintre companiile respondente spuneau că au o persoană responsabilă din cadrul companiei care se ocupă de planul de eficientizare energetică (manager energetic), în timp ce in 2019 procentul crește la 45%. Cele mai puține companii cu un astfel de rol sunt din transporturi (18%), urmate de cele din producție industrială (20%) și alimentație/agricultură (23%).

Datele comparative dintre rezultatele ediției 2019 și ale celei din 2018 arată evoluții timide pe anumite paliere, dar și  câteva evoluții mai curajoase pe altele.

Din păcate la analiza pe industrii, observăm că cele mai multe companii respondente din construcții/imobiliare (54%) nu au efectuat o instruire a angajaților cu privire la modalitățile de a conserva energia, spre deosebire de 60% dintre companiile din producție industrială și 61% din transporturi.

Activitatea Managerului Energetic

Activitatea Managerilor energetici pentru industrie are ca scop reducerea intensității energetice și respectiv a valorii facturii energetice a beneficiarilor prin următoarele acțiuni:

  • Realizarea balanțelor energetice și întocmirea declarației de consum total de energie,
  • Centralizarea și prelucrarea informațiilor din sistemul de contorizare şi monitorizare
  • Întocmirea caietului de sarcini pentru realizarea auditului energetic și recepţionarea lucrării de audit energetic
  • Propunerea, implementarea și monitorizarea progresului programului de creștere a eficienţei energetice
  • Asigurarea consultanţei privind modul de aplicare a legislaţiei şi reglementărilor în vigoare privind eficienţa energetică precum și realizarea analizelor energetice necesare activității beneficiarului

Rolul Managerului Energetic

Rolul Managerului Energetic în cadrul unui agent economic, important consumator, este de organiza gestionarea energiei, de a observă procesele energetice, de consum desfășurate de a sprijini măsurile de efciecienta energetică expuse în auditurile energetice efectuate și de a merge mai departe prin propuneri noi către conducere spre a fi implementate. Pot spune din experiență că un astfel de rol nu este ușor, în general o astfel de persoană pot afirmă că este “ incomodă “. Spun asta pentru că imaginați-va o persoană care tot timpul cere ceva și are o poziție relativ nouă într-o organigramă sau furnizor. Prin nouă mă refer la rolul mult mai activ jucat de managerul energetic după 2014 , sprijinit și cadrul legal dat de legea eficienței energetice. Totuși fiind o astfel de persoană îmi dau seama că un astfel de manager energetic este pe drumul cel bun, el având că țintă acea eficientă energetică propusă.

Managerul energetic în tot acest rol nu este singur și nici nu ar putea să implementeze măsurile de eficientă fără a face parte, fără a fi sprijinit de întreagă echipa din cadrul organizației. Aici amintim și rolul auditorilor energetici care propun măsuri de eficientă în cadrul auditurilor energetice efectuate pe “verticală”, sarcina realizării, urmăririi și integrării lor pe “orizontală” revenindu-i managerului energetic.

Studiul EnergyPal mai relevă și faptul că procentul companiilor respondente care spun că au realizat un audit energetic al clădirilor este de 51% în 2019, în creștere cu 9 puncte procentuale față de anul trecut. Cele mai multe companii care au realizat un audit energetic al clădirilor sunt cele din producție industrială (69%).

Managerul Energetic trebuie să se afle în mijlocul proceselor energetice sau a locului de consum. El trebuie să “simtă” și să aibă abilitatea “problemelor” legate de consumurile non-productive. Cum? Prin multe date de intrare care sunt procesate, analizate și în urmă cărora poate să ia decizii. Folosește echipamente de măsură și monitorizare pentru a lua cele mai bune decizii. Deciziile pot fi non-cost sau cost și atunci acestea trebuie bine argumentate. De ce manager energetic? Un manager energetic cu abilități și experiență “vede” optimizarea consumurilor, gestiunea energiei acolo unde alții nu văd.

În concluzie

Fiecare dintre noi este un manager energetic, conștient sau nu, atât în cadrul unei organizații, cât și în afara ei prin felul nostru de gestionare a activităților, a resurselor, deci a energiei într-un fel cât mai optim. Exemplificând poate mai bine: organizându-ne mai bine cu resursele noastre în activitățile mici, personale vom putea fi și în cele mari la nivel de companie.

Energypal are continuu acest obiectiv –  împreuna pentru o dezvoltare durabilă și sustenabilă.


Marius Pravalici Autor: Marius Prăvălici, Manager Energetic Timepal Romania


Citește și:

Alina Andrei, Cabot Transfer Pricing: Transparență fiscală de criză

Un salariu minim decent – o nouă politică a Uniunii Europene

Alina Andrei, Cabot Transfer Pricing: Investiți în România – o perspectivă fiscală

Studiu EY: Sectorul energiei regenerabile dă semne că-și revine rapid, în pofida impactului COVID-19

Sănătatea și bunăstarea ocupanților în clădirile de birouri

Gabriela Streza, Valoria: Digitalizarea, un element esențial în vânzările B2B

Florentina Șușnea, PKF Finconta: Cele 5 calități ale liderului, necesare în economia afectată de pandemie

Noua normalitate: audit și consultanță la distanță în economia post-COVID

Studiu EY: Liderii de business privesc dincolo de criză și configurează noi planuri de fuziuni și achiziții


Dați-ne un follow, pentru a rămâne la curent cu toate noutățile privind evenimentele organizate de BusinessMark:

➡️ www.facebook.com/BusinessMark/
➡️ www.linkedin.com/company/businessmark
➡️ www.instagram.com/business.mark/
➡️ blog.business-mark.ro
➡️ business-mark.ro/


Sursă foto: Unsplash.com