Analiză Deloitte: piața de fuziuni și achiziții rămâne dinamică

Piața de fuziuni și achiziții din România (M&A – mergers and acquisitions) a înregistrat 54 de tranzacții în prima jumătate a anului 2021, comparativ cu 42, în aceeași perioadă din 2020. Deloitte estimează valoarea totală a pieței pentru tranzacțiiile cu valoare comunicată și necomunicată la aproximativ 1,2-1,4 miliarde de euro, din care tranzacțiile cu valoare comunicată au fost de 485 de milioane de euro. Pentru comparație, valoarea totală a pieței în prima jumătate a anului 2020 a fost de 1-1,2 miliarde de euro, din care tranzacțiile cu valoare comunicată au însumat  572 de milioane de euro.

„Notăm interesul investitorilor în particular pentru companiile care au excelat în perioada de pandemie, precum cele active în domeniul tehnologiei și cele care s-au adaptat și au dezvoltat noi tehnologii pentru a-și menține sau îmbunătăți rezultatele. Pe lângă tehnologie, domeniile în care investitorii vor continua să fie foarte activi sunt energia regenerabilă, imobiliarele și sănătatea. Din ce în ce mai mulți investitori vor evalua impactul ESG (environmental, social, governance) al companiilor pe care vor să le achiziționeze, așa că activitatea de M&A în anumite industrii poate aduce surprize în viitor. Acest aspect va depinde și de unghiurile multiple din care investitorii vor evalua companiile. Anul 2021 arată promițător din punctul de vedere al activității de M&A, având în vedere entuziasmul din mediul de business local”, spune Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanță Financiară, Deloitte România.

Patru tranzacții cu o valoare declarată sau estimată de minimum 100 de milioane de euro au fost anunțate în prima jumătate a anului, similar cu acceași perioadă a anului 2020.

„Cu toate că pandemia de COVID-19 a avut un impact fără precedent asupra oamenilor, piețele de M&A sunt guvernate de optimism. Infuzia cu lichidități a piețelor cuplată cu presiunea pe strategiile de alocare a capitalului favorizează o situație dinamică în domeniul M&A. Ne așteptăm ca activitatea să evolueze pozitiv pe fondul creșterii de certitudine”, spune Iulia Bratu, Director, Corporate Finance, Deloitte România.

Cele mai mari tranzacții din prima jumătate a anului 2021 au fost:
  1. Novalpina Capital, cu sediul în Londra, a achiziționat MaxBet România pentru o valoare estimată de 250 de milioane de euro;
  2. achiziționarea de către Glovo a operațiunilor Delivery Hero din regiunea balcanică pentru o valoare comunicată de 170 de milioane de euro;
  3. fondul de investiții Adventum a achiziționat Hermes Business Campus de la Atenor pentru o valoare estimată de 150 de milioane de euro;
  4. preluarea de către Hidroelectrica a parcurilor eoliene Crucea Wind Farm și Steag Energie pentru o valoare comunicată de 130 de milioane de euro.

Cele mai active sectoare după numărul de tranzacții au fost imobiliarele (inclusiv construcțiile), tehnologia și serviciile financiare. Împreună, acestea au generat 24 de tranzacții. Din punctul de vedere al valorii tranzacțiilor, cel mai activ sector a fost cel imobiliar, urmat de energie și servicii financiare.

Piața de fuziuni și achiziții din România în primele șase luni ale anului 2021:
  • valoarea de piață pentru tranzacțiile cu valoare comunicată: 485 de milioane de euro;
  • valoarea de piață estimată (inclusiv tranzacții cu valoare necomunicată): 1,2-1,4 miliarde de euro;
  • număr tranzacții cu valoare comunicată: 15;
  • valoarea medie de tranzacție (calculată pentru tranzacțiile cu valoare comunicată): 32,4 milioane de euro.

 

* Notă: pentru grafic au fost luate în considerare doar tranzacțiile cu o valoare comunicată de peste 5 milioane de euro, iar mega tranzacțiile (mai mari de 500 de milioane euro) au fost excluse. Informațiile sunt colectate din surse publice și actualizate cu valorile tranzacțiilor rezultate din cele mai recente informații disponibile.

Deloitte România coordonează o practică M&A multidisciplinară, cu o abordare holistică, ce include linii de business precum Consultanță M&A, Servicii Suport Tranzacții, Consultanță Fiscală și Consultanță Juridică. Astfel, echipele de profesioniști Deloitte pot acoperi toate aspectele relevante ale unei tranzacții.


Citește și:

Dan Bădin, Deloitte România: Impozitul minim pe profit la nivel global – importantă victorie de etapă

Studiu EY: Pandemia accelerează interesul față de tehnologia 5G, iar lipsa competențelor de implementare este principala îngrijorare a companiilor

Alina Cartianu & Andrada Tănase, Deloitte România: Tranziția la raportarea IFRS pentru instituțiile financiare nebancare

Sondaj EY: Majoritatea marilor contribuabili nu au făcut până acum obiectul unei inspecții de mediu. Ce ar trebui să aibă în vedere agenții economici?

Alina Făniță, PKF Finconta: Impactul liderilor cu inteligență emoțională în business

Studiu de atractivitate EY România: Investitorii revin în 2021. România trebuie să se pregătească pentru un mediu de afaceri reconfigurat

Camelia Malahov & Gabriel Pătru, Deloitte România: Dosarul cu șină devine istorie. Cine îi ia locul?

Raluca Popa, EY România: Companiile și-ar putea compensa retroactiv pierderile din 2020 și 2021, dacă au fost profitabile înainte de 2020

Mihaela Mitroi, EY România: Transparența fiscală – astăzi, impusă multinaționalelor. Mâine – tuturor categoriilor de contribuabili. Ce trebuie să știe contribuabilii?


Dați-ne un follow, pentru a rămâne la curent cu toate noutățile privind evenimentele organizate de BusinessMark:

➡️ www.facebook.com/BusinessMark/
➡️ www.linkedin.com/company/businessmark
➡️ www.instagram.com/business.mark/
➡️ blog.business-mark.ro
➡️ business-mark.ro/


Sursă foto: Pexels.com