Analiză sectorială EY România: Randamentele așteptate de investitori relevă un optimism moderat în piață, pe fondul îngrijorărilor legate de noile mutații ale virusului

  • În majoritatea sectoarelor din România, randamentele așteptate de investitori nu au prezentat fluctuații semnificative în cel de-al doilea trimestru din 2021, comparativ cu prima parte a anului

Costul capitalului a urmat o evoluție relativ stabilă în cel de-al doilea trimestru al anului 2021, după tendința ușor crescătoare înregistrată în prima parte a anului, conform analizei sectoriale EY România.

Evoluția randamentelor solicitate de investitori este în continuare influențată de tendința principalilor indicatori macroeconomici, în contextul unei cereri de consum locale extinse care a urmat după cel de-al treilea val pandemic. Astfel, o contribuție semnificativă la avansul consumului în trimestrul al doilea al anului au avut-o bunurile de folosință îndelungată, vânzările de autovehicule, dar și bunurile complementare precum carburanții.

În prima parte a anului, evoluția macroeconomică a depășit așteptările investitorilor, odată cu redeschiderea celor două mari economii ale lumii: SUA și China. În acest context, randamentele așteptate nu au înregistrat fluctuații majore pentru majoritatea industriilor analizate în cel de-al doilea trimestru al anului curent, așteptările de redresare a economiei fiind deja încorporate în valorile trimestrului precedent.

Analiza trimestrială a valorii de piață a companiilor se bazează pe datele financiare disponibile la sfârșitului celui de-al doilea trimestru al anului 2021, recent publicate de companiile listate din principalele 10 sectoare din România: bunuri de consum și de larg consum, energie, servicii financiare, servicii medicale, produse industriale, tehnologia informației, materii prime, proprietăți imobiliare și servicii de telecomunicații.   

„Perspectivele pozitive generate de relansarea economică, concomitent cu creșterea ratelor de vaccinare din regiune, au fost temperate de îngrijorările privind noile mutații ale SARS CoV-2 în trimestrul al doilea al anului 2021. Randamentele așteptate de investitori au rămas stabile pe fondul incertitudinilor legate de evoluția situației pandemice. Presiunile inflaționiste rămân o caracteristică a mediului macroeconomic actual, în contextul creșterilor susținute ale prețurilor combustibililor sau energiei electrice și a gazelor naturale, care s-au propagat la nivelul prețurilor materiilor prime la nivel global”, declară Ileana Guțu, Partener Asociat și Coordonator al departamentului de Evaluare, modelare financiară și analize economice, EY România.

În timp ce randamentele așteptate de investitori în sectorul IT au înregistrat o scădere, ajungând la un nivel similar cu finalul anului precedent, sectorul financiar a revenit pe o pantă ascendentă. Cea mai mare volatilitate a costului capitalului în ultimele 4 trimestre se remarcă în sectorul IT.

Atât în cel de-al doilea trimestru al anului 2021, cât și în ultimii 5 ani analizați, sectoarele ale căror randamente înregistrează în continuare valori scăzute și au o evoluție relativ constantă rămân cele de materii prime și produse industriale, precum și cel al energiei și al telecomunicațiilor.

  • Tendința multiplicatorilor financiari variază între industriile analizate, comparativ cu evoluția crescătoare menținută în debutul anului 2021

În prima parte a anului 2021, evoluția ascendentă a multiplicatorilor financiari, susținută de creșterea piețelor bursiere, a fost generată în principal de așteptările investitorilor privind îmbunătățirea performanțelor companiilor.

Mediul incert, determinat la nivel global de progresul campaniilor de vaccinare, de apariția unor noi mutații virale și de creșterea numărului de îmbolnăviri, a dus în trimestrul al doilea la temperarea perspectivelor privind redeschiderea completă a economiei pe parcursul anului 2021. Totuși, eforturile guvernelor și ale băncilor centrale de susținere a economiilor generează în continuare oportunități pe care companiile sunt pregătite să le fructifice.

Sectoarele ai căror multiplicatori financiari au înregistrat creșteri în a doua parte a anului curent sunt bunurile de larg consum și real estate – industrii dinamice, expuse la incertitudinea provocată de criza Covid-19, care au potențialul de a beneficia de pe urma relaxării măsurilor restrictive impuse pentru combaterea pandemiei. Relaxarea accesului la finanțare bancară, dezvoltarea segmentului industrial-logistic odată cu ascensiunea vânzărilor online, precum și redresarea activității de creditare au contribuit la dezvoltarea zonei de proprietăți imobiliare, conducând la perspective favorabile în anul curent.

Așteptările de revenire economică au fost întrecute în primul trimestru al anului, avansul Produsului Intern Brut înregistrând un ritm trimestrial de 2,8% care a influențat pozitiv și multiplicatorii aferenți sectorului financiar.

„Segmentul medical rămâne unul dinamic. Creșterea semnificativă a multiplicatorilor financiari la începutul anului a fost urmată de o scădere medie de 20% în trimestrul al doilea al anului curent. Valori scăzute ale multiplicatorilor financiari au fost observate și în sectorul IT, fiind remarcată o tendință descrescătoare în trimestrul al II-lea 2021”, concluzionează Ileana Guțu.

Instrumentul de analiză sectorială este dezvoltat de Echipa de evaluare, analiză economică și modelare financiară (Valuation, Modeling and Economics – VME) din cadrul departamentului de Strategie şi Tranzacții al EY România, iar analiza sectorială poate fi accesată în secțiunea site-ului EY “Valuation Insights”/”Perspective de Evaluare”, baza de date fiind actualizată trimestrial.

Despre Instrumentul de analiză sectorială:

Instrumentul oferă estimări despre evoluția randamentului, dar și despre valoarea relativă în 10 sectoare, pe baza datelor înregistrate începând cu 30 septembrie 2015 până în prezent (30 iunie 2021). Randamentul fiecărui sector a fost estimat prin determinarea costului capitalului propriu (pentru sectorul de servicii financiare) și al costului mediu ponderat al capitalului (pentru celelalte sectoare analizate). Mai multe detalii referitoare la metodologia de calcul sunt disponibile aici.

Valoarea relativă a fiecăruia dintre sectoarele analizate a fost estimată prin cuantificarea multiplicatorilor financiari, care reprezintă indicatori de evaluare folosiți pe scară largă pentru evaluarea companiilor.

Conform principiului că active similare sunt vândute pe piață la prețuri similare, prin utilizarea unor multiplicatori rezultați dintr-o analiză a unui grup de companii comparabile și aplicarea asupra unor indicatori specifici companiei subiect, se poate obține valoarea acesteia, dintr-o perspectivă de piață. Mai multe detalii referitoare la metodologia de calcul sunt disponibile aici.

Analiza este fundamentată pe prelucrări de date generate de baza de date S&P Capital IQ și are în vedere un eșantion de companii listate reprezentative din Europa (inclusiv România), aferente fiecărui sector analizat, așa cum sunt acestea clasificate de către sursa citată. Mai multe detalii despre sectoarele analizate și principalii jucători din cadrul fiecăruia sunt disponibile aici.

De avut în vedere:
  • Prezentul exercițiu nu a inclus o analiză de lichiditate și nici o analiză privind caracteristicile individuale (ex: mărimea companiei, nivelul veniturilor) ale fiecărei companii din grupul de comparabile utilizat. Criteriile pe baza cărora a fost realizată selecția au în vedere regiunea geografică și încadrarea sectorială, așa cum este aceasta prezentată în baza de date utilizată (S&P Capital IQ).
  • Ratele de actualizare fundamentate nu cuprind prime specifice (de ex. prima pentru mărimea companiei subiect), întrucât prezenta analiză este sectorială și nu o analiză individuală, specifică unei companii anume. Această primă poate fi aplicată, dacă este cazul.
  • Nivelurile costului capitalului prezentate sunt exprimate în euro. Pentru a asigura o comparabilitate a datelor, cât și corectitudinea calculului, acestea ar trebui aplicate unor fluxuri de numerar exprimate în aceeași monedă.
  • În aplicarea multiplicatorilor trebuie luat în considerare faptul că nu există două companii identice, acestea fiind diferențiate de multiple caracteristici individuale. Astfel, abordarea ar trebui aplicată ținând cont de acest aspect cu ajustările necesare, dacă este cazul. De asemenea, în aplicarea multiplicatorilor este foarte relevant indicatorul financiar al companiei la care se aplică (de ex. venituri, EBITDA). Pentru a avea o perspectivă clară și cât mai aproape de realitate, indicatorul ar trebui să fie unul normalizat, adică să reflecte un nivel pe care compania se așteaptă să îl poată realiza în mod constant.

Citește și:

Dan Bădin, Deloitte România: Impozitul minim pe profit la nivel global – importantă victorie de etapă

Studiu EY: Pandemia accelerează interesul față de tehnologia 5G, iar lipsa competențelor de implementare este principala îngrijorare a companiilor

Alina Cartianu & Andrada Tănase, Deloitte România: Tranziția la raportarea IFRS pentru instituțiile financiare nebancare

Sondaj EY: Majoritatea marilor contribuabili nu au făcut până acum obiectul unei inspecții de mediu. Ce ar trebui să aibă în vedere agenții economici?

Studiu de atractivitate EY România: Investitorii revin în 2021. România trebuie să se pregătească pentru un mediu de afaceri reconfigurat

Camelia Malahov & Gabriel Pătru, Deloitte România: Dosarul cu șină devine istorie. Cine îi ia locul?

Raluca Popa, EY România: Companiile și-ar putea compensa retroactiv pierderile din 2020 și 2021, dacă au fost profitabile înainte de 2020

Mihaela Mitroi, EY România: Transparența fiscală – astăzi, impusă multinaționalelor. Mâine – tuturor categoriilor de contribuabili. Ce trebuie să știe contribuabilii?


Dați-ne un follow, pentru a rămâne la curent cu toate noutățile privind evenimentele organizate de BusinessMark:

➡️ www.facebook.com/BusinessMark/
➡️ www.linkedin.com/company/businessmark
➡️ www.instagram.com/business.mark/
➡️ blog.business-mark.ro
➡️ business-mark.ro/


Sursă foto: Pexels.com